Sculptură în bronz de Brâncuși, vândută la o licitație din New York cu 57,3 de milioane de dolari

O sculptură din bronz a lui Constantin Brâncuși a fost vândută la New York, în cadrul unei vânzări organizată de casa de licitați Christie’s. 

Suma cu care a fost adjudecată a fost de 57,3 milioane de dolari, un record pentru artistul român.

„Muză adormită”, un cap de femeie de 26 de cm lungime care este culcat pe o parte a fost turnat în bronz în 1913 după un model creat în 1909-1910. Precedentul record al artistului, de 29,1 milioane de euro (37,2 milioane de dolari la vremea respectivă) fusese stabilit în februarie 2009, cu ocazia scoaterii la vânzare a colecției deținute de Yves Saint-Laurent și Pierre Bergé. Lucrarea era, însă, diferită fiind vorba de o statuetă din lemn de stejar intitulată „Madame L.R. (Portrait de madame L.R.)”.

Prețul obținut este net superior celui estimat de Christie’s, care era de între 25 — 35 de milioane de dolari. Lucrările lui Brâncuși (1876-1957) au devenit foarte rare la o licitație, astfel încât vânzarea de a fost un eveniment. Ea a marcat debutul săptămânii licitațiilor de primăvară de la New York, în cadrul căreia au fost propuse opere impresioniste, moderne și contemporane.

În afară de Brâncuși, la licitaţie a fost propus și un tablou al lui Pablo Picasso, „Femme assise, robe bleue” (1939), la prețul de începere de 45 milioane de dolari. În total, 43 de loturi au fost vândute pentru suma de 289 de milioane de dolari.