Bundestagul a aprobat achiziții militare de 11 miliarde de euro

Comisia pentru buget a Bundestagului (camera inferioară a parlamentului german) a aprobat achiziții de 11 miliarde de euro pentru forțele armate. 

Acestea includ cumpărarea a cinci corvete pentru suma de 2 miliarde de euro.

Ministerul Apărării a atenționat în legătură cu eventuale amânări, insistând că achizițiile sunt necesare urgent pentru modernizarea unei armate slăbite de anii de reduceri bugetare. Christine Lambrecht, deputată social-democrată, a declarat anterior că decizia comisiei pentru buget va fi amânată pentru întregul pachet de achiziții, întrucât partidul său are nevoie de mai mult timp pentru consultări. Ministrul Apărării, Ursula von der Leyen, dorește ca aceste solicitări să fie aprobate înaintea alegerilor federale de pe 24 septembrie, atenționând că o amânare ar afecta suplimentar armata care încearcă să se reconstruiască după anii de reduceri după sfârșitul Războiului Rece și să se pregătească pentru noi responsabilități.

După amânarea votului comisiei, ministrul a declarat că achiziția dronelor israeliene, preferate de armată datorită compatibilității lor cu modele aflate deja în dotarea Bundeswehr-ului, se află încă în discuție. Unii deputați social-democrați au rezerve față de achiziția dronelor Heron TP de la Israel Aerospace Industries (IAI), aparate ce pot fi dotate cu arme și folosite pentru protejarea militarilor desfășurați în misiunile din Afganistan și Mali. Curtea Supremă din Duesseldorf a respins în luna mai plângerea formulată de producătorul american de armament General Atomics față de planurile Germaniei de a achiziționa drone de la rivala sa IAI, dar recent a anunțat că a fost depus recurs la decizia inițială. Parlamentari social-democrați doresc ca în comisia pentru buget să nu se ia o decizie până la anunțarea verdictului final al justiției.

Germania are deja în dotare trei versiuni mai vechi ale dronei de recunoaștere Heron, care sunt desfășurate în Afganistan. Mentenanța acestor drone, care nu pot fi echipate cu arme, este asigurată de Airbus.