Amenzi de 810.000 lei și 37 de sesizări penale pentru neregulile din Parcul Natural Munții Apuseni

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au aplicat sancțiuni de 810.000 lei și au înaintat 37 de sesizări penale pentru nereguli din Parcul Natural Munții Apuseni.

Controalele au fost efectuate în perioada 16 octombrie — 18 noiembrie și au reprezentat o continuare a acțiunilor demarate în cursul lunii august.

Conform Gărzii Naţionale de Mediu, pe parcursul controlului, comisarii de mediu au primit o sesizare din partea unui grup de cetățeni ai comunei Pietroasa, privind modul de exploatare a zăcământului de granodiorit din cariera Valea Lazului. În urma verificărilor, cele două societăți care își desfășoară activitatea pe amplasamentul carierei au fost sancționate cu 60.000 de lei pentru blocarea accesului pe drumul forestier și construirea unui alt drum, fără autorizație. De asemenea, una dintre firmele vizate a fost amendată cu suma de 60.000 de lei pentru exploatarea carierei fără acte de reglementare, în timp ce a doua societate a primit o sancțiune de 100.000 lei pentru nerespectarea prevederilor din autorizația de mediu. În plus, în cazul ambelor companii, a fost aplicată măsura complementară de suspendare a activității până la obținerea actelor de reglementare. În urma acțiunilor de control la cele două societăți, Garda de Mediu a formulat și două sesizări penale pentru mutarea cursului de apă situat în perimetrul carierei. Totodată, din cauza lipsei autorizației de mediu pentru captarea de apă din zona carierei, ce deservește locuitorii comunei Pietroasa, Primăria a fost sancționată cu amendă de 60.000 lei.

Pe de altă parte, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au sancționat organizatorii unui concurs off-road cu amendă în valoare de 150.000 lei pentru faptul că participații au străbătut zone strict protejate fără să dețină avizul custozilor acestor arii.

În plus, au fost întocmite 35 de sesizări penale pentru construcțiile ilegale ridicate în zona de protecție integrală a Parcului Natural Munții Apuseni.

Acțiunile de control au fost coordonate de o echipă a Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu, cu participarea unor comisari de la comisariatele județene Arad, Cluj, Bihor și Alba, iar valoarea totală a amenzilor aplicate s-a ridicat la 810.000 lei, fiind, de asemenea, întocmite 37 de sesizări penale.

În luna august, ca urmare a constatărilor privind existența unor cantități de deșeuri îngropate în dolinele din zona strict protejată a parcului natural, comisarii GNM au efectuat un control de verificare a măsurilor dispuse anterior. Pentru nerealizarea măsurilor impuse cu privire la ecologizarea terenurilor deținute de primăriile Budureasa, Buntești și Lunca în zona parcului natural, acestea au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 220.000 lei.

Mai mult, Administrația Parcului a fost sancționată cu amendă în cuantum de 100.000 lei pentru faptul că nu a monitorizat aceste lucrări de ecologizare, menționează Garda de Mediu.